Nucleul Cătălina Monulești

Clădirile care compun Nucleul Cătălina Monulești manifestă o evidentă preocupare pentru tratarea fațadelor orientate spre spațiul public, păstrând însă esența alcătuirii tradiționale în plan – camere spre stradă, târnațul spre interiorul parcelei.

 „Casa cu contraforți” sau Casa Heniș se remarcă, după cum îi spune chiar numele, pentru soluția structurală de adaptare la teren, prin punctarea colțurilor cu masive de zidarie, o soluție atipică pentru zonă. Dacă te uiți cu atenție la casă o să observi profilul unui tunel astupat, pe unde trecea în trecut apa de la șteampurile de procesare a aurului de mai sus și alimenta șteampurile de mai jos (în cele ce urmează vei afla pe îndelete povestea acestor șteampuri). Casa cu contraforți a fost un timp sediul jăndarmilor aurului, care se ocupau de securitatea galeriilor aurifere pentru a nu fi jefuite de hoți sau holongări cum se numeau în sat. Una din atribuțiile jăndarmilor era să facă rondoul de seară în sat. Ei porneau călare, pe la case și făceau strigarea persoanelor ce locuiau acolo. Toți oamenii suspecți trebuie să fie seara la ei acasă. Dacă în următoarea zi se auzea că s-a furat aur de la vreo galerie, toți cei care nu au fost acasă la strigare erau considerați suspecți și erau investigați. 

Hai să mergem și la clădirile din stânga casei cu contraforți. Aici o să întâlnești casa cu acoperiș baroc și feronerii istorice la geamuri care conțin în broderie simbolul minerilor, iar mai la stânga vei observa Casa Szekely care are zidit pe fațadă iarăși simbolul minerilor. Includerea acestui simbol în toate aceste detalii, chiar și pe pietrele funerare din cimitire, ne arată că meseria de miner avea un anumit statut, era respectată și considerată un motiv de mândrie în acele vremuri.

Să revenim la strada principală pe lângă care trece pârâul Roșia, denumit local Foieș. Peste pod se află sistemul de galerii Cătălina-Monulești, închise acum, dar care cuprind galerii romane cunoscute încă din secolul al XVIII-lea. Aici s-au descoperit un număr semnificativ de tăblițe cerate romane. Particularitatea acestor tăblițe constă în faptul că, în ciuda altor tăblițe similare descoperite în fostele teritorii ale Imperiului Roman, cele de la Roșia Montană au fost păstrate într-o stare remarcabilă de conservare. Puține alte localitati se pot lăuda cu un document atât de valoros ca Roșia Montană, iar cea mai valoroasă dintre acestea pentru sat este cea care este datată pe 6 februarie 131. Această confirmă existența localității și numele său roman, Alburnus Maior și astfel Roșia Montană este una din cele mai vechi localități atestate pe baza unui document scris din țară.

Tăblițele cerate sunt confecționate din scanduri mici de lemn, cu margini încadrate și în interiorul cărora se toarnă ceară de albine. După întărirea cerii de albine se scria prin zgâriere cu ajutorul unui obiect ascuțit (stilus), până când se dezvăluia suprafața lemnului. Tăblițele erau legate în perechi (diptice) sau în grupuri de trei (triptice) și conțin informații contabile, legale, socio-economice, demografice, lingvistice nu doar cu privire la Alburnus Maior, ci asupra întregii provincii Dacia și, implicit, asupra Imperiului Roman. Azi ele se păstrează în muzee din România și din străinătate (Cluj-Napoca, București, Aiud, Alba Iulia, Blaj, Budapesta, Berlin).

Sa revenim la Foieș pe care îl auzim pe fundal și să vedem care a fost rolul lui în punerea în funcțiune a șteampurilor. În imediata apropiere, începea spre amonte zona care până la Naționalizare zguduia pământul de la zecile de steampuri. Părâul Roşia (Foieșul), adică pârâul pe care îl auziți își trage izvoarele din Tăul Mare şi Tăul Brazı. Deși pare un simplu pârâu rolul acestuia era primordial, iar debitul lui dicta rodul muncii minerului. În Roșia Montană au fost construite o serie de lacuri de acumulare artificiale numite Tăuri pe care le vei întâlni în partea de sus a satului, iar rolul acestora era de a elibera apa pe pârâurile Roșiei Montane, pentru a antrena morile șteampurilor și a prelucra minereul aurifer. De la vremuri îndepărtate și până în anul 1948, procesul de măcinare a minereului era realizat folosind șteampuri de lemn, dispuse în cascadă pe cursurile râurilor ca acesta, beneficiind de diferențele de nivel. Apa era extrem de prețioasă și bine gestionată, uneori ajungându-se chiar la dispute serioase dacă un proprietar de șteampuri rămânea fără apă din neglijență sau din acțiunile altora. Documentele din acea perioadă menționează funcționarea a peste 240 de instalații de șteampuri pe Valea Roșiei, acționate de apa deținută de particulari care exploatau minele de aur din Roșia Montană fie individual, fie în asociații. Această apă era folosită atât pentru a pune în mișcare roțile șteampurilor, cât și pentru a spăla minereul zdrobit pentru a separa aurul. Obiectivul următor aflat mai puțin mai sus pe stradă, numit „Șteampurile și Fierăria"  te va introduce in lumea acestora și vei afla cum se obținea aurul. Nu îl rata!

Ai ascultat conținutul dedicat obiectivului Nucleul Cătălina din Rosia Montana.

Turul sitului UNESCO Rosia Montana, un proiect realizat de Asociatia Rosia Montana in Patrimoniul Mondial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu informații culese de la localnici și surse scrise conform bibliografiei de pe site. Te încurajăm să urmărești harta dedicată de pe site pentru a repera noi obiective. Descoperă povestea locului, istoria ta, patrimoniul tău, la pas alături de noi!