Asociația Alburnus Maior 

Minereul aurifer a fost extras numai din subteran până în anul 1970. Ulterior acestui an, s-a trecut la lucrări miniere la zi. Începând cu anul 1970, producția din subteran a scăzut, iar între anii 1974 și 1989, exploatarea s-a desfășurat la suprafață, în carieră deschisă. De reținut noțiunea de cariera deschisa de suprafață deoarece are o importanță semnificativă în istoria recentă a localitatii. Investitorul străin propunea un proiect minier în 4 cariere deschise care ar fi ras cele patru culmi muntoase din jurul acestui centru istoric.

Exploatarea aurului a crescut semnificativ începând cu anul 1948, iar între anii 1961-1963 s-au desfășurat lucrări miniere complexe, inclusiv investigații geologice la suprafață și în subteran. Acestea au condus la estimarea rezervelor aurifere și la luarea deciziei de exploatare integrală a Muntelui Cetate de la Roșia Montană, crescând astfel producția de minereu.

În ceea ce privește perioada postrevoluționară industria minieră și exploatarea de stat cunosc o perioada de degradare așa cum se intampla cu multe din centrele industriale din România. O perioada dificilă care lasă loc unui jucător extern să aducă promisiuni de revigorare a mineritului. Sub viitorul incert ce paște întreaga țară, acest proiect este primit cu sentimente contrastante, pe de o parte entuziasm și pe altă parte respingere. Greutatea care se lasă peste localitate și realitatea cu care se confruntă locuitorii Roșiei Montane este dificil de descris pentru un observator extern precum cel ce scrie aceste rânduri. Prin urmare îl voi cita pe inginerul Aurel Sîntimbrean care redă atât de lucid situația în perioada respectivă, în cartea dânsului dedicată Roșiei Montane Aurul și Argintul Roșiei Montane: „După anul 1990 mineritul aurifer de la Roşia Montană nu mai este susţinut de Stat. Investiții nu se mai execută. Fluxul tehnologic se degradează continuu. Producţia de minereu şi de aur înregistrează o scădere dramatică. Personalul unităţii se reduce de 3 ori faţă de anul 1990, ajungând în anul 2006 la 380 de angajaţi. Statul nu mai este interesat de producţia de aur. Aurul este o marfă. Te duci la piaţă şi, dacă ai nevoie, cumperi, spune Guvernatorul B.N.R. Roşia Montană, acest tezaur naţional şi universal sub aspect geologic, minier, mineralogic, istoric şı cultural, cu cel mai mare zăcământ aurifer din ţară şi Europa, este în situaţia de colaps. La Roşia Montană după 1995 apar investitorii străini, aceşti „salvatori ai mineritului". Perimetrul minier a fost concesionat pe 20 de ani Societăţii canadiene „Roşia Montană Gold Corporation”, care a obţinut, la un preț derizoriu documentația cu situaţia zăcământului, intrând în posesia celor mai detaliate date asupra acestuia. Primii paşi în zonă i-au făcut prin cercetarea depozitelor de steril din Gura Roşia, care le-au furnizat date suplimentare privind rezervele de minereu. Cu lucrările executate în perioada 1977-2004 au estimat 218,0 milioane de minereu, cu conţinuturi medii de 1,62 g/t aur şi 7,47 g/t argint, ce echivalează cu 330,5 tone de aur şi 1628,4 tone argint. Durata exploatării - 17 ani. Exploatarea se va face în 4 cariere de suprafaţă Cetate, Cârnic, Orlea, Jig - Väidoaia. Minereul va fi prelucrat prin cianuraţie cu un consum de 0,8 kg cianură pe tonă de minereu. Investiţia va asigura 1200 locuri de muncă în faza de construcţie şi 550 în faza operaţională, de exploatare. Desfăşurarea proiectului va ocupa o suprafaţă de 2000 ha. Programul de stråmutare şi relocare a populaţiei afectează 2064 proprietăţi, în jur de 2000 persoane, 9 biserici, cimitire, şcoli, grădiniţe, construcţii social-administrative etc. Pe valea Cornei se va construi un iaz de decantare cu suprafaţa de 600 ha pentru depozitarea sterilului ce rezultă după extragerea aurului, care la bază va avea un dig cu înălţimea de 185 m. Roşia Montană şi Corna vor fi şterse de pe suprafaţa pământului. În mijlocul Munţilor Apuseni va apărea o zonă deşertică, plină de cianuri. Aurul moţilor, care le-a asigurat o existenţă multimilenară, va fi „împrăştiať peste mări şi ţări. O parte din populaţie, datorită presiunilor şi ofertelor financiare tentante, au părăsit localitatea îndreptându-se spre orizonturi puţin cunoscute. Acolo unde s-au aşezat sunt nişte dezrădăcinaţi, vinituri. Strămutarea populaţiei se face prin diferite mijloace, fără ca organele statului să ia vreo măsură până la clarificarea tuturor problemelor legate de aprobările care să susţină proiectul. De aceea sunt multe suspiciuni, de la nivel local şi până la cel central, privind corectitudinea căilor parcurse de proiectul minier. Multe case cumpărate au fost demolate. Societatea cheltuieşte sume fabuloase pentru susţinerea proiectului la radio, televiziune şi presă. Populaţia trăieşte o dramă greu de descris. Se constată din partea statului o grasă nepăsare faţă de populaţie, de această avuţie naturală, de vestigiile cultural-istorice, de existenţa noastră multimilenară pe aceste plaiuri. Parcă am fi o ţară fără stăpân!

Proiectul minier conţine multe întrebări şi elemente contradictorii, fără să fie dat un răspuns La începutul lucrărilor s-a lansat cu mult entuziasm ideea creării a 25.000 locuri de muncă, după câţiva ani s-a redus la 341 şi recent la 550. Rezervele de minereu de la 300 milioane tone au fost diminuate la 218 milioane, cu intenţia de a opera o nouă recalculare. Cunoaşterea cantitativă şi calitativă a zăcământului este departe de a fi realizată. Programul de explorare continuă într-un ritm scăzut. Viitorul zăcământului sub talpa carierelor nu se ştie care va fi. După cum este gândită exploatarea, perspectiva va fi sumbră în cazul când rezultatele nu confirmă prognoza şi investitorul sistează activitatea, înainte de perioada de exploatare evaluată la 17 ani, ce se va întâmpla cu această zonă distrusă?

Proiectul nu este agreat de majoritatea populaţiei locale, de oamenii de ştiinţă şi cultură, organizaţii şi instituţii din ţară şi străinătate, în frunte cu Academia Română, Academia de Ştiinţe Economice, Biserica Ortodoxă, Bisericile maghiare etc. Academicianul Dan Berindei, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor. Într-un interviu acordat Formulei AS din decembrie 2002, spunea: „Nu våd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva anı opera unor popoare succesive, care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii.

Acest tezaur naţional numit Roşia Montană trebuie păstrat pentru generaţiile prezente şi viitoare. Nu trebuie permis nimănui să distrugă Roşia Montană şi Corna pentru a-şi însuşi această avuţie naţională, aurul! Bogăţiile minerale nu sunt regenerabile. Destul aur a luat drumul marilor imperii şi capitale ca Roma, Budapesta, Viena şi Moscova.”

Pe fondul incertitudinii și a prezenței tot mai agresive a investitorului străin în rândul comunități se ridică mișcarea de rezistență sub forma Asociației Alburnus Maior, o organizație neguvernamentală din Roșia Montană, fondată în anul 2000. Numele „Alburnus Maior" provine de la denumirea romană veche a localității Roșia Montană. Scopul principal al asociației este protejarea patrimoniului cultural și natural al zonei, în special împotriva proiectului controversat de exploatare a aurului propus de compania minieră Gabriel Resources. Primul sediul al asociatiei s-a deschis aici în incinta Casei cu nr. 356 din intersecție pe partea dreaptă.

Asociația Alburnus Maior a fost implicată activ în promovarea turismului cultural și ecologic în Roșia Montană, precum și în conservarea și restaurarea monumentelor istorice din zonă. De-a lungul anilor, asociația a organizat diverse evenimente culturale, expoziții, tabere de lucru și alte activități destinate sensibilizării și implicării comunității locale și a publicului larg în conservarea patrimoniului natural și cultural al Roșiei Montane.

De asemenea, Asociația Alburnus Maior a jucat un rol important în procesele juridice și de advocacy legate de protejarea Roșiei Montane, împotriva proiectului minier controversat. Prin acțiunile sale, asociația a contribuit la sensibilizarea opiniei publice și la mobilizarea atât la nivel național, cât și internațional, în sprijinul protejării acestei zone de importanță culturală și ecologică.

Ai ascultat conținutul dedicat obiectivului Alburnus Maior din Roșia Montană