Nucleul Berg

Ne aflăm în Cartierul Berg sau partea germană a localității, un loc cu un stil arhitectural aparte care a atras în trecut atenția regizorilor de filme, folosind aceste străzi ca decor de film. Amintim filme precum Nunta de piatră, Flăcări pe Comori sau Moara cu noroc pe care vi le recomandăm să le urmăriți nu doar pentru calitatea artistică dar și pentru modul în care acestea arată viața minerilor de altădată. În acest nucleu avem o perspectivă deosebită asupra arhitecturii clădirilor. Vis a vis de parc poți vedea Școala Germană, una din primele școli din sat care a avut o contribuție semnificativă la educația copiilor de origine germană din zonă. A fost înființată în secolul al XIX-lea, în perioada în care mineritul era una dintre principalele activități economice ale localității. Comunitatea germană din zonă avea nevoie de instituții de învățământ pentru a asigura educația copiilor săi. În școala germană din Roșia Montană, predarea se făcea în limba germană, iar curriculumul era adaptat nevoilor și tradițiilor comunității de origine germană. Învățătorii erau adesea selectați dintre membrii respectivi ai comunității germane și erau responsabili pentru educarea și formarea copiilor. Pe lângă funcția sa educațională, școala germană din Roșia Montană a avut și o importanță culturală și socială în comunitatea acestei etnii. A fost un loc unde copiii au învățat nu doar cunoștințe academice, ci și valorile, tradițiile și limba propriei lor culturi. Odată cu schimbările sociale și economice din secolul al XX-lea, inclusiv declinul industriei miniere și migrația populației, școala germană din Roșia Montană a început să înregistreze o scădere a numărului de elevi și resurse limitate. Aceste probleme au dus în cele din urmă la închiderea sau transformarea școlii într-o altă instituție de învățământ. Astăzi, școala germană din Roșia Montană poate fi considerată o relicvă a istoriei comunității germane din zonă și a contribuției sale la viața culturală a localității și așteaptă contextul favorabil pentru a fi renovată.

În zona parcului de astăzi se întindea gradina de vara și foișorul orchestrei cazinoului, un loc destinat petrecerii, iar minerii nu dezamăgeau când venea vorba de sărbătoare. 

În intersecție poți observa o casă înaltă cu acoperiș baroc învelit în trecut cu șindrilă de lemn, o poartă măreață și o broderie de fier forjat la ferestre, la care dacă te uiți cu atenție o să observi un simbol care arată că aceasta a fost lucrată manual special pentru proprietarul casei, și anume simbolul minier văntălăul și ștecaițul încrucișate (urmărește formațiunea a doua instrumente de tip ciocan încrucișate). Minerii înstăriți integrau acest simbol pe fațade, pe porți sau chiar și pe monumentele funerare pentru a arăta pasiunea și mândria că erau mineri. Casa acesta aparținea familiei lui David Francisc, o familie înstărită de mineri care dețineau o parte semnificativă din titlurile de cuxe ale galeriilor aurifere. Dar ce sunt aceste titluri de cuxe? Ei bine, hai să revenim puțin la contextul istoric al acelor vremuri pentru a afla. 

După punerea în exploatare a Minei Statului în secolele XVIII-XIX, mineritul cunoaşte o perioadă de înflorire, Roşia Montană devenind cel mai important centru minier, alături de Brad, din Munţii Apuseni. Această situaţie se menţine până în anul 1914. În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), activitatea mineritului a înregistrat un declin semnificativ. Numeroase mine și instalații de șteampuri și-au redus sau chiar au încetat activitatea, deoarece mulți mineri au fost duși pe front. Cei rămași în mină au întâmpinat dificultăți în finanțarea activităților, iar materialele, inclusiv explozivii, erau tot mai greu de procurat și la prețuri tot mai ridicate. Ca rezultat, producția de aur a continuat să scadă constant.

După unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, minele de aur din Munții Apuseni au devenit proprietatea statului român. Autoritățile au intervenit rapid pentru revitalizarea industriei aurifere, organizând servicii de supraveghere și control al minelor. Legea minelor din 1924, împreună cu modificările aduse de legea din 1929 și regulamentele speciale pentru micile exploatări miniere din Munții Apuseni, au creat cadrul legal și organizațional necesar pentru refacerea industriei aurului. Cu toate acestea, procesul de revitalizare a întâmpinat dificultăți în perioada anilor 1919-1925.

În această perioadă, mineritul în Munții Apuseni a fost practicat în principal de mici exploatări miniere, proprietari individuali sau asociații miniere care funcționau pe baza de titluri de cuxe. Mulți locuitori din Rosia Montana încă le mai dețin și azi ca și mărturie a apartenenței lor și a strămoșilor lor față de acest loc. Astfel locuitorii dețineau aceste "cuxe" (unități miniere) un soi de titluri de proprietate asupra unei mine sau o fracțiune din aceasta. Exploatarea minereului era realizată în comun, iar la sfârșitul săptămânii minereul era împărțit între membrii asociației în funcție de numărul de zile lucrate sau numărul de cuxe deținute. La mină lucra întreaga familie inclusiv femeile și copii care aveau rolul de a transporta minereul cu coșuri cărate în spate, pe cai sau pe sănii. După cum se poate vedea în fotografiile de pe site copii nu au fost scutiți de munca grea pe mină, datorită staturii mici aceștia intrau cu ușurință pe galerii și aveau posibilitatea de a traversa galeriile înguste, mai greu traversabile de către adulți, cai sau vagoneți.

Anul 1948 aduce un eveniment cumplit pentru mineri - naționalizarea. Aurul și titlurile de cuxe și proprietățile lor au fost confiscate, minele private au fost închise, și instalațiile de șteampuri au fost demolate ba chiar dinamitate. O persecuție îngrozitoare a fost declanșată împotriva lor, cu scopul de a le lua ultimul gram de aur produs cu multă muncă și sudoare. În acest sens, s-a instituit poliția aurului, care teroriza populația. Au urmat ani grei de chinuri, bătăi, torturi și condamnări. Mulți dintre acești băieși aurari au rămas marcați pentru tot restul vieții de astfel de tratamente. 

În peste două mii de ani de exploatare a zăcământului, s-au săpat numeroase galerii de coastă, antice, medievale și moderne, în toate masivele cu mineralizație auriferă. Prin naționalizare, Mina Statului a intrat în posesia unui labirint uriaș de lucrări miniere subterane. Multe dintre acestea au fost închise și abandonate, iar altele s-au surpat în timp din cauza neglijării și degradării. Au existat și galerii sau orizonturi ale asociațiilor particulare care au fost reamenajate și folosite în cadrul noilor sectoare miniere sau în lucrări de cercetare geologică subterană. 

În ceea ce privește instalațiile particulare de sfărâmare și prelucrare a minereului aurifer, acestea au fost distruse efectiv de regimul comunist. Aceste steampuri în jurul cărora gravita activitatea întregii famili, pentru care minerii au trudit atat de mult ca sa le obțină, care erau îngrijite și întreținute cu atâta grijă au dispărut ca rase de pe suprafata localitatii, un adevărat eveniment zdruncinant pentru acești mineri nevoiți să-și restructureze viețile sub forme neștiute de ei.

Ai ascultat conținutul dedicat obiectivului Cartierul Berg din Roșia Montană.

Turul sitului UNESCO Rosia Montana, un proiect realizat de Asociatia Rosia Montana in Patrimoniul Mondial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu informații culese de la localnici și surse scrise conform bibliografiei de pe site. Te încurajăm să urmărești harta dedicată de pe site pentru a repera noi obiective. Descoperă povestea locului, istoria ta, patrimoniul tău, la pas alături de noi!