Bine ai sosit la obiectivul Nunta de Piatra parte a turului Roșia Montană sit UNESCO. Ne aflăm în cartierul Văidoaia, care își ia numele de versantul colțuros și găunos pe care îl puteți descoperi cu ușurință în partea de nord - Văidoaia, sau Dealul Voievodului cum îl mai întâlnim în documente sau vechi cărți poștale.

Acest cartier a asigurat un minunat decor de film. Anii 70-80 au transformat Roșia Montană într-o mare scenă: aici s-au turnat pelicule importante ale cinematografiei românești precum:

Nunta de Piatră - în două părți: Fefeleaga şi La o nuntă (r. Mircea Veroiu și Dan Pița), 1973.

Duhul Aurului - în două părți: Mârza și Lada (r. Mircea Veroiu și Dan Pița), 1974.

Flăcări pe comori (r. Nicolae Mărgineanu), 1987.

Filmul “Nunta de Piatra”, realizat de Mircea Veroiu și Dan Pița în 1973 la Roșia Montană după o nuvelă de Ion Agârbiceanu se încheie cu scena petrecerii nunții, scenă care este filmată chiar în curtea casei în fața căreia te afli. Casa Acoș a suferit atunci mai multe modificări, zidul perimetral fiind construit special pentru film, iar poarta de lemn a fost împrumutată de la Școala Maghiară de pe Strada Siciliană, din apropierea centrului istoric. Localnicii își amintesc în detaliu scenele filmate aici, în curtea casei din Văidoaia: frumusețea miresei interpretate de actrița Ursula Nussbacher sau scena toboșarului interpretat de Mircea Diaconu. Nunta de piatră spune povestea unei nunţi de la care o mireasă frumoasă şi săracă fuge de un mire urât şi bogat, dar şi povestea unei altfel de nunţi, în care o fată care moare prematur este înmormântată, în veşminte de mireasă, de mama sa îndurerată. Aceasta este dimensiunea tragică a filmului regizat de Mircea Veroiu şi Dan Piţa. Primul segment, „Fefeleaga", stă sub semnul adunării (de har), prin sârguinţa unei femei vâduve ce-şi poartă cu demnitate crucea prin viaţă. Al doilea, „La o nuntă", stă sub semnul risipirii (de har): o mireasă fuge cu ceteraşul de la nunta ei, în timp ce mulţimea dezlănțuită de nuntaşi îl omoară în bătaie pe toboşarul ce devine ţap ispăşitor. 

Roșia Montană a fascinat întreaga echipă de filmare, actori, regizori, etc. Este poate potrivit să redăm aici o scurtă mărturisire lăsată de regizorii regizorii Dan Piţa şi Mircea Veroiu, la întâlnirea sa cu Roșia Montană, o descriere blândă și precisă în același timp, care are puterea să ne ducă, ca o mașină a timpului, în urmă cu jumătate de secol, pe străzile Roșiei Montane: 

„Când intri în Roşia Montană, mergi întâi vreo 7 km, pe un drum mărginit de case de-o parte şi de alta. În mijloc curge un râu. De altfel, în Roşia Montana, toate casele sunt legate între ele de râuri şi pârâuri, ca într-o plasă. Ajungi apoi într-un fel de piaţă cu două biserici. Aici e satul industrial. Pe oricine întrebi, îţi va spune că asta-i Roşia Montană. Dar dacă mergi mai departe şi urci numai vreo 400 de metri treci parcă în altă lume. Intri într-un orăşel fascinant, în care toate casele sunt aşezate pe pantă, toate au curţi interioare, pavate cu piatră de râu sunt înconjurate de jur împrejur, oriunde întorci capul, de munţi de piatră. Nici nu vezi iarba pe ei. Într-adevăr, o Ţară de Piatră. Pe aici, fiecare casă are un trecut. Fiecare piatră, fiecare clanţă are ceva de spus. Şi culorile sunt deosebite, cărămiziul acela palid, şi albul pe alb…

Găsisem casă pentru platouri şi pentru cârciuma care va apărea în toate cele patru schiţe. Este o casă veche, nelocuită de vreo,10 de ani. Când plouă foarte tare, acoperişul îi devine de prisos. Dar are un farmec şi o atmosferă cu totul rare. Acum căutam o casă în care să facem nunta şi discutam între noi cum ar trebui să fie. Gazda ne-a auzit şi a intervenit.

— Nunta? S-o faceţi aici.

— Stai să vezi, că e balamuc, stricăm prin jur, costă bani, am încercat noi să-i explicăm.

— Nu face nimic. Vă dau şi eu bani dacă e nevoie. Numai s-o faceţi aici. Sunt formidabili oamenii din Roşia Montana."

Vă recomandăm, bineînțeles, să vizionați peliculele turnate aici, la noi, sunt adevărate capodopere și un nou prilej de a revedea imagini istorice, actori faini și de a descoperi o sumedenie de aspecte legate de viața minerilor de prin părțile noastre.

Deasupra casei o să observați masivul Văidoaia în interiorul căruia se poate vedea o intrare impresionantă care seamănă cu o peșteră, dar este tot o galerie minieră. Din cauza lipsei de capital, asociațiile miniere redeschideau lucrări vechi sau exploatau zonele considerate anterior sărace în aur. Acest mod de lucru a condus la extinderea unor goluri subterane până la suprafețe de 3000 până la 5000 de metri pătrați, cu înălțimi de la 50 la 450 de metri.

Circulația în galerii ca aceasta se făcea fie prin puțuri și suitori amenajate cu scări, fie pe planuri înclinate cu scări din lemn, sau pe trepte săpate în stâncă. În multe goluri, existau coridoare pe care circulau chiar și cai folosiți pentru transportul minereului.

Un alt mijloc de circulație foarte des utilizat în subteran erau scările cu spițe sau scările romane, care erau cioplite din lemn de brad și utilizate încă din perioada romană. Aceste scări erau folosite atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, adesea fiind prinsă de ele o rudă de brad numită „sulău", pentru a asigura coborârea rapidă în galerie.

Baterea găurilor de mină era una dintre cele mai dificile operațiuni din mineritul particular și necesita multă dibăcie astfel încât băieșul să folosească cât mai puțină „cheltuială” așa cum i se spunea prafului de pușcă. Aceste găuri erau lucrate manual, iar fiecare băieș avea mai multe sfredele de mină de dimensiuni diferite. Pentru pușcarea găurilor de mină, minerii foloseau diverse instrumente și materiale precum „pulberea neagră" (praf de pușcă). Ulterior, s-au încercat și metode mecanice de batere a găurilor, prima dată în 1941, la Asociația „Frații Faur", utilizând un perforator acționat pneumatic.

După pușcarea găurilor de mină, ortul (locul de muncă) era inundat cu fumul produs de explozie, care persista în galerie timp îndelungat, în funcție de capacitatea de aerisire. Cu toate acestea, minerii, mai ales când existau indicii că vor da peste aur, verificau imediat starea ortului, mijloacele de consolidare a galeriei și aspectul filoanelor și al rocilor.

Dacă găseau minereuri cu aur liber, vizibil, numite „stufe" sau „flori de mină", le tăiau cu dalta și văntălăul și le adunau în săculeți. Apariția ștufelor în ort ducea adesea la apariția unor zone mai bogate în aur pe filon, numite „minereu bogat". Ștufele, de multe ori, erau piese de o frumusețe rară și erau valorificate sub această formă. După selecționare, minereul care avea un conținut de aur suficient, numit „minereu de șteamp", era transportat la steampuri pentru prelucrare. Minereul cu un conținut mai scăzut, împreună cu sterilul, era aruncat în golurile din mină sau scos afară și depozitat pe halda de la gura minei.

Din minele de la Roșia Montană ca aceasta din Văidoaia, minereul era scos la suprafață în corfe de nuiele purtate pe spate de copii. Copiii erau implicați în această muncă, deoarece reușeau să se strecoare mai ușor pe galeriile înguste. Aceștia coborau la drum și așezau corfele pe cai. Convoaiele de cai, încărcate cu minereu și ghidate de copii, străbăteau potecile înguste și întortocheate ale masivelor, parcurgând distanțe de până la 8 km până la șteampuri.

La sosirea la șteampuri, copiii descărcau minereul pe vatra lor, sub un șopron, și se întorceau cu corfele goale pentru a face o nouă călătorie. Minerii nu știau cât aur va rezulta din minereul transportat, aflând abia după zdrobirea și prelucrarea acestuia la șteampuri.

Zăcământul auro-argentifer de la Roșia Montană a fost constituit, în cea mai mare parte, din filoane cu grosimi variabile, de la câțiva metri până la câțiva centimetri, având direcții diferite. Filoanele, la fel ca și volburile - concentrări neliniare, au fost mineralizate inegal, cu zone bogate și zone sărace, ceea ce a dus la o exploatare preferențială a zonelor cu conținut mai mare de metale prețioase.

O metodă frecvent utilizată a fost exploatarea cu felii orizontale, iar pentru filoanele cu grosimi mici s-a aplicat metoda treptelor răsturnate, ceea ce a condus la formarea unor goluri mari în zona filoanelor așa cum se vede și aici la Galeria Văidoaia. Era mare forfotă în trecut în jurul Masivul Vaidoaia, la baza lui fiind o zona cu multe șteampuri și gospodării miniere. 

Ai ascultat conținutul dedicat obiectivului Nuntă de Piatră și Galeria Văidoaia din Roșia Montană.

Turul sitului UNESCO Rosia Montana, un proiect realizat de Asociatia Rosia Montana in Patrimoniul Mondial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu informații culese de la localnici și surse scrise conform bibliografiei de pe site. Te încurajăm să urmărești harta dedicată de pe site pentru a repera noi obiective. Descoperă povestea locului, istoria ta, patrimoniul tău, la pas alături de noi!