Bine ai sosit la obiectivul Casina (Cazinoul) Roșiei Montane parte a turului Rosia Montana sit UNESCO, o clădire simbol pentru viața de miner în zilele cu noroc. Aici se încingeau petrecerile de sărbătoare în cinstea aurului găsit, aici viața bună a Roșiei se sarbătorea, se cinstea cîstigul și desigur aici se țeseau intrigile așa cum vom afla curând în poveștile despre holongări.

Edificiul destinat evenimentelor culturale a fost construit de către Bartha Miklos în anul 1886 și reprezintă un tip particular de construcție, fiind o proprietate privată cu utilizare publică. Această clădire este caracterizată de un design funcțional și tipologic specific zonelor urbane, fiind destinată inițial ca un cazinou, cu două săli pentru jocuri de noroc și alte spații pentru servicii conexe, precum și pentru evenimente publice, concerte, spectacole de teatru sau proiecții de filme. După naționalizare, clădirea a devenit un cămin cultural (Clubul Liber al Tineretului), cu spații destinate pentru spectacole, proiecțiilor de film, magazine și bufete.

Clădirea are 5 camere care comunică direct, fără spații intermediare de distribuție. Accesul principal se face din fațada laterală estică și din zona târnațului, prin intermediul încăperilor care delimitează zona funcțională centrală

Exteriorul clădirii prezintă aspecte distincte între fațadele orientate spre spațiul public și cele dinspre curte. Fațada dinspre curte are un caracter predominant rural, cu circulație exterioară deschisă (numit târnaț), în timp ce celelalte 3 fațade vizibile din spațiul public sunt decorate special, cu elemente precum ancadramente, mascheroane, modiglioane, cornișă profilată, blazoane și decorații în formă de scoică la partea inferioară a ferestrelor.

Majoritatea localnicilor au amintiri recente legate de această clădire, aici cei mai mulți dintre ei s-au căsătorit, pozele de nuntă îi înfățișează tineri și mândri să se petreacă în aceasta măreață construcție. De asemenea, botezurile și orice alte sărbători ale localității se desfășurau aici. Desigur Roșia Montană se mândrea cu această bijuterie arhitecturala ca loc de sărbatoare, însă era și un loc unde minerii își pierdeau micile agoniseli, la jocuri de noroc sau cârciumă. Rosia Montană se spune ca era împânzită de cârciumi, undeva chiar până la 200 de la prima gură de mină și până în târg. Fabulație sau nu, acest număr indică înclinația acestor mineri de a se bucura din plin de zilele în care aurul li se arată.

Din cartea Aurul și Argintul Roșiei Montane scrisă de Aurel Sântimbrean se poate surprinde un fragment care descrie minerul și viața acestuia. „Când aurarii ieșeau din subteran, purtând haine zdrențuite și umede, cu fețe palide și uscate, păreau a fi niște stafii. Cu toate acestea, fiecare dintre ei era o personalitate distinctă, un expert în lucrul subpământean, un artizan desăvârșit în utilizarea sfredelului și vântălăului pentru a bate găurile necesare (găurile de pușcare). Fiecare era și un fel de geolog, având cunoștințe solide despre rocile și filoanele din subteran. Erau familiarizați cu toate metodele de consolidare a galeriilor, folosind cele mai potrivite materiale pentru aceasta. Mai mult, aveau o remarcabilă capacitate de orientare în labirintul galeriilor și coridoarelor create de secole de muncă a predecesorilor lor.”

Aurarii se deosebeau în mod distinct de ceilalți locuitori. Viața lor era plină de aventură și contraste, dat fiind caracterul periculos al muncii lor. Erau atrași de petreceri, fiind singura lor modalitate de distracție într-o perioadă în care opțiunile erau limitate. După o săptămână de muncă grea, toți se adunau la Abrud, unde avea loc târgul săptămânal, pentru a-și vinde aurul. După ce își făceau negocierile și se aprovizionau cu alimente, explozibili și alte bunuri, se retrăgeau în taverna locală pentru a începe petrecerea.

La fiecare petrecere se intona Imnul Minerilor și se încheia cu cântece ca „Marșul lui Iancu". Toți aurarii trăiau cu speranța că vor descoperi într-o bună zi un filon bogat în aur, care le va schimba viața dificilă dusă până atunci și le va permite să organizeze o petrecere memorabilă la Abrud.

Când se întâlneau în cârciumă, conversațiile lor se învârteau în jurul aceleiași teme: aurul. Își împărtășeau toate întâmplările și legendele lor dramatice, captivante și pline de umor. Printre cele mai apreciate erau legendele cu privire la „vâlva băii", care erau folosite chiar și de mame pentru a-și adormi copiii.

„Vâlva băii" era rezervată doar minerilor de încredere, sub formă de o zână frumoasă sau un străbunic cu barbă albă, care îi ghidau pe aceștia prin galerii către locul unde se presupunea că vor găsi aur. Cu toate acestea, treceau luni sau chiar ani de sacrificii până când norocul le surâdea unora și găseau un filon bogat în aur.

Cu toate că viața de miner nu era lipsită de pericole, iar găsirea aurului nu era niciodată ușoară, aurul era subiectul principal al discuțiilor lor, fiind căutat nu doar în adâncuri, ci și în gesturile, vorbele, semnele și intrigile semănate mai ales în cârciumile Roșiei. Cârciumarii și cârciumăresele jucau un rol important în viața socială, fiind niște ghizi esențiali ai mersului aurului și al fiecărui miner, știind totul despre cantitatea de aur și mai ales despre locurile unde aurul era găsit, întrebând și încurajându-i pe mineri cu un pahar de băutură să spună mai mult despre locul bogat în aur găsit. holongării erau, de asemenea, prezenți în acest lanț de evenimente.

Despre holongări ne vorbește și ing. Valentin Rus: „Mânați de sărăcie mulți mineri se ocupau cu holongăritul. După-amiaza și noaptea, în zilele de sărbători, când în mină nu se lucra, galeriile şi fronturile de lucru erau cutreierate de cete (bande) de holongări care furau aur. După ce aflau de existenţa aurului (la un „pahar de vorbă", prin cârciumi) apăreau în locurile respective, numai de ei ştiute şi după ce „pincuiau" repede filonul, dispăreau fără urmă. 

Unii din holongării erau minerii cei mai buni şi voinici, inteligenţi şi cu simţul găsiri aurului, unii dintre ei pe parcursul dimineţii lucrau la diferite asociații miniere particulare sau chiar la mina Statului. Ei culegeau informații despre cum băiau unii proprietari, unde sunt fire de aur pe fronturile de lucru, observau cum trăiesc sau dacă beau bine proprietarii şi urmăreau cum schimbau aur. Folosindu-se de aceste informații, holongării când se întâlneau, se înțelegeau şi hotărau unde să plece ca să fure aur, fără să fie prinși sau observaţi. Desigur că, şi proprietarii la rândul lor aveau grijă să mascheze aparițiile de aur sau minereu bogat, fără să se manifeste în public, evitând în parte posibilitatea de a fi prădați. holongării intrau şi ieșeau din mină pe cele mai periculoase deschideri de la suprafață şi din subteran. Ajunși la frontul de lucru, într-un timp foarte scurt tăiau cu dalta şi vântălăul filonul aurifer, după care în mare grabă luau minereul şi fugeau ca să nu fie prinşi. Dacă nu puteau tăia filonul cu dalta, atunci băteau găuri scurte pe care le explodau şi prin praf şi fum alegeau filonul. Pentru a nu fi surprinşi de proprietari, puneau posturi de pază şi observaţie, iar în cazul când venea proprietarul sau straja băii, aruncau cu bolovani sau exploziv pentru a nu putea să se apropie să-i descopere.

Holongării de regulă pornesc noaptea la lucru. La postul de jandarmi e întocmită o listă neagră cu cei bănuiți a fi holongări pe înnoptate, la fiecare dintre ei soseşte jandarmul și bate în poartă. Omul răspunde: „Sunt acasă!". Toți oamenii suspecți trebuie să fie seara la ei acasă. Dar, între aceşti munţi, noaptea e de o vastitate polară, îi mai rămâne destul timp holongărului pentru treburile lui tainice. În toiul nopții, holongării se îndreaptă spre locul unde se găsește cel mai mult aur. Au fost o viață întreagă mineri şi cunosc fiecare galerie, fiecare văgăună. Apoi, printre oamenii care lucrează ziua, legal, au câte un prieten care îi ține la curent cu tot ce s-a descoperit peste zi. Minerul nu poate sustrage aurul, e percheziţionat, e prins. Dar vine şi vinde holongărului punctul unde după săptămâni întregi de muncă s-a dat în sfârşit de aur. holongării culeg fructul gata copt. Dimineața, când se întorc la lucru, oamenii descoperă filoanele prădate, mina jefuită.

Fiecare mină are o intrare oficială, cu ușă și cu lacat. Dar, de undeva, din multe alte părți, de la sute de metri, un om priceput poate ajunge în orice mină, intrând printr-o gaură pe care nimeni nu o păzeşte. Odată ce ai pătruns într-o galerie şi descoperi acest fantastic labirint, poți ajunge în oricare din punctele păzite cu mare strășnicie. La Roşia Montană nu e nimic de făcut împotriva oamenilor îndrăzneţi, din clipa în care au intrat în baie (mină) . Fără teamă, scot dalta şi ciocanul şi se apucă să jefuiască filoanele de aur.”

Cârciumile se dovedesc a fi centre social importante unde băutura pare să fie nectarul dezlegării la limbă atât de prețios pentru cei care râvnesc un pont sau un câștig rapid. Nici viața de miner, dar nici cea de holongăr nu garantau un trai linistit, ci un zbucium puternic precum sunetul steampurilor ce se așternea peste fiecare gospodărie minieră.

Ai ascultat conținutul dedicat obiectivului Casina din Roșia Montană 

Turul sitului UNESCO Rosia Montana, un proiect realizat de Asociatia Rosia Montana in Patrimoniul Mondial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu informații culese de la localnici și surse scrise conform bibliografiei de pe site. Te încurajăm să urmărești harta dedicată de pe site pentru a repera noi obiective. Descoperă povestea locului, istoria ta, patrimoniul tău, la pas alături de noi!